Candva….,pe vremea aceea internetul nu
ajunsese pe meleagurile unde -mi duceam traiul ,un colaborator pe teme de serviciu
mi-a recomandat o domnisoara : ca e
gospodina ,economista la ....,familie buna (fosti...) .
Am
notat numarul de telefon. Eu eram in criza de timp.O sun pe la 15,30 ...ma
prezint ,vorbim una alta .La 16,15 eram in fata garii .Facem cunostina si o
invit in masina.Pornesc fara sa stiu incotro ma indrept.Stiam doar ca nu era
permisa stationarea in fata garii. Eu ,la volan trebuia sa ma asigur in trafic
,prilej cu care o priveam.
Nu cred ca depasea 30 de ani.Tanara,zambitoare,ma
ajuta cu traficul...Nu stiam unde trebuie sa ajung.Imi vine o idee ,inspirata
doar de trafic:
La
cimitir !
Nu
a intrebat nimic ,urmandu-ma pe cararile inguste dintre morminte.Ma opresc la
un mormant.Crucea din fier forjat cu vopseaua inca stralucitoare.
-Aici
odihneste fosta sotie si mama copiilor mei!
Nu
parea surprinsa ,stia probabil si ,privind catre apus ,imi raspunde :
-Soarele
e la asfintit .S-ar putea sa-l vedem pt ultima data. Dar eu deja ma gandesc cum
va straluci maine!
Cu
vocea stinsa i-am spus cauza mortii timpurii :cancer !
In
timp ce povesteam priveam mormantul cautand sa-mi stapanesc emotiile.
Ea
ma asculta ,probabil privea soarele ascunzandu-se dupa dealuri.... Dar ma
inselasem. Isi dezbracase bluza si astepta sa-mi sterg lacrimile .
Da! langa mormantul sotiei mele, o domnisoara
pe care nu o mai vreodata, isi dezgolise bustul.M-a adus la realitate
zicandu-mi:
-
Pune mana pe sanii mei !
Nu
mai era nimeni in cimitir iar linistea a amplificat imperativul !
-
Hai,ca nu-s de piatra! Si spune-mi daca ti se pare ceva anormal!
Stiam
cum se face...nu am simtit nimic deosebit . Apoi ,continua cu vocea joasa :
-Asta
din stanga e operat la Cluj...Doctorii zic ca o fost in faza incipienta...ca o
sa ma bucur de viata....Ea continua ,eu nu mai auzeam nimic! Nu mai putea
receptiona nimic. Ma gandeam la soarta ,la destin ,la cancer ! La soarele care
a asfintit. Nu stiu ce am spus...am plecat spre masina ! Nu puteam sa-mi revin!
Stiam bine cata suferinta e intr-o familie cu un bolnav de cancer! Imi aminteam
patul in care s-a stins sotia mea si parca o vedeam pe fata asta...
Mai
stapana pe sine vazundu-ma socat si ravasit imi spune ca daca nu ma simt bine
poate sa conduca ea masina.
-
Lasa...sunt bine!
-Pai
,du-ma acasa !
-Sa-mi
spui unde stai ,zic eu concentrandu-ma sa pornesc motorul.
-Acasa,la
tine ! Sa-ti cunosc copiii.
Copiii
erau la bunici , continuam drumul,urcam. Ii spun despre copii, pun de cafea si
povestim.Ea imi spunea de spre operatia suferita, despre tratament, nume de
doctori de la Clinica din Cluj-Napoca. Am vorbit numai despre cancer. Nu aveam
alt subiect de discutie.
Nu
dadea semne ca ar fi ingrijorata de trecerea timpului...
A
ramas pana dimineata. Cred ca isi dorea sa se bucure de rasariturile de soare impreuna cu mine.
Dupa multi ani de la intamplare realizez ca ,de fapt ,Ea pretuia foarte
mult Timpul !
Autor:Paul Lupu
Autor:Paul Lupu
